Jurnalul unei mirese

Zuri - scumpa mea prietena

Si preferatul meu

Denis Predescu

In ciuda unor observatii, critici, indoieli, nu scriu din false impresii artistice. O fac pentru mine in special (detaliez in cateva fraze ce vor urma) si pentru acele persoane dragi (si aici fac referire la sentimente in ambele sensuri) cu care nu reusesc sa comunic altfel (decat prin intermediul internetului), din motive care de cele mai multe ori nu tin de noi.

Pentru mine…pentru ca imi doresc cu disperare sa pastrez cat mai completa amintirea unor momente, a unor chipuri, a unor trairi. Pentru ca dupa un timp, fotografiile nu imi sunt suficiente sa pot retrai. De cand ma stiu, am trait in extreme, mi-am exagerat sentimentele si le-am sondat limitele – lor si mie, am plans cu disperare nemotivata si am ras in hohote aproape de nebunie, am iubit cu pasiune stiind ca voi suferi la fel de mult sau poate visand ca voi suferi drept dovada pentru ce am simit.

Pentru mine…planuiesc sa scriu cat mai mult, cat mai detaliat, cat mai real- nu obiectiv vorbind, ci cat se poate de subiectiv, doar prin prisma a ce am trait, simtit, visat, dorit EU. Gand cat se poate de egoist, dar poate explicabil. Si daca nu, mi-e egal. Nu pentru ca ma iubesc atat de mult incat regasirea propriei persoane sa fie euforica, ci pentru ca periodicul exercitiu conditioneaza evolutia spirituala la care inca sper si o traire la care tin cu adevarat (intr-o detaliere filozofica sau psihologica,  egoista si ea).  Inca mai sunt persoane pentru care am ceva de oferit.

Nu a fost greu sa fac alegerea. De fapt, cred ca era facuta de mult timp, inca dinainte sa-l cunosc pe el…

Nu sunt persoana care sa numere prietenii pe zeci de degete si am mai renuntat la naiva incredere ca ma numar printre degetele numarate ale altora.

Am avut trei domnisoare de onoare, pe care nu le-am “obligat moral” cu rugaminti la nicio tinuta. Desi nu am o parere proasta despre acele mirese care aleg ca domnisoarele lor sa fie imbracate asemanator, daca nu identic, cred totusi ca este important sa acorzi atentie si dorintei lor (chiar daca e adevarat ca e nunta ta si probabil singura zi in care ti se accepta toate mofturile, fie ele intemeiate sau nu). Gandeste-te ca nu tuturor ne vin bine aceleasi culori sau modele si ca de dragul tau vor sa fie cele mai dragute…nu e normal in aceste conditii ca fiecare sa aleaga pentru ea? (Coincidenta, “fetele mele” au ales negrul fara sa se inteleaga anterior).

Viitoare mirese, nu faceti greseala sa ganditi egoist. In ziua nuntii mireasa e cea mai frumoasa, indiferent de proportiile mai apetisante ale unei invitate sau decolteul mai mare al alteia. Domnisoarele tale de onoare (alese de tine, prin urmare s-ar presupune ca sunt prietenele tale) nu vor incerca sa iasa in evidenta in detrimentul tau. Si, ca sa fim sinceri, nimic, dar nimic nu poate echivala sclipirea si zambetul unei mirese. Faceti un exercitiu de curiozitate si priviti fotografii ale unor mirese; comparati-le cu toate manechinele care prezinta rochii de mireasa pe podium sau in fotografii – veti vedea despre ce vorbesc. (ma gandesc sa adaug un montaj cu astfel de imagini….poate pe viitor).

(In ordinea alfabetica….domnisoarele mele au fost…)

Ionela – Prietenia noastra a inceput sa se lege in vremea in care pierdeam impreuna ore nenumarate in trenul de pe ruta Suceava- Bucuresti si depanam povesti. Actuale colege de facultate si de servici, foste “colege de banca” din vremea cand inca mergeam la cursuri, sau de nopti pline de energie prin cluburi din vremea cand inca aveam timp sa le frecventam, am ajuns aproape nedespartite. “Ionelly” e la curent cu tot ce-au insemnat ultimii 7 ani din viata mea si a avut verticalitatea de a fi mereu sincera cu mine atunci cand nu eram pe aceeasi lungime de unda. (rochia de mireasa a fost facuta dupa un model gasit de ea – povestesc intr-un post viitor)

Irina – prietena din liceu, cu care ma vad din ce in ce mai rar, ea terminand anul acesta facultatea la Cluj, eu la Bucuresti. Cu toate acestea, atunci cand ne vedem, simt ca nimic nu s-a schimbat. “Irinel”, cum ii zic eu, e cea cu care ma”bateam” pe premiul intai, dar si cea care a fost alaturi de mine in cei mai frumosi ani si a fost la curent cu toate nebuniile pe care le-am facut sau macar gandit, planuit, povestit. Si nu cred ca exista dovada mai mare de afectiune decat lacrimile de emotie pe care le-am zarit in ochii ei cand m-a vazut pentru prima data in rochie de mireasa.

Letitia – prietenia a inceput in drum spre Zabinki (tabara pentru tineret in care l-am cunoscut si pe sotul meu, care pot sa spun ca mi-a “afectat” semnificativ viata), in timpul unui “Mim”, cand ne-am dat seama ca suntem “ganduri pereche”. Caractere aparent opuse – eu, sentimentala; “Leti” pragmatica, comunicam extrem de bine si ne-am inteles mereu din priviri. Nu reusim sa ne vedem atat de des precum am dori, fiind amandoua ocupate cu munca, dar atunci cand se intampla, suntem ca babele alea care ies din inchisoare dupa 5 ani si mai stau jumatate de ora de vorba la poarta.

Cele trei frumoase

Cununia religioasa

Gatitul

Din momentul in care spui “da”, sau chiar inainte…te vezi deja mireasa. Si cum despachetatul devenea deja plictisitor dupa 12 noaptea, mi-a venit ideea unei “demonstratii” eco. Si uite ce-a iesit:

Proba

Initial speram sa am timp sa-mi fac singura marturiile. Am realizat dupa cateva incercari ca este munca prea migaloasa….Dar am exersat ceva si aici…

Moment de creatie

Prea putini stiu cu ce ne ocupam noi timpul liber….cred ca am spus pe undeva ca e primul semn de “viata in doi” (daca iti cumpara o pisica, exista o mare probabilitate sa te si ceara in viitorul apropiat. si daca nu o face, este oricum o dovada in plus ca doreste sa intemeiati candva o familie)….

Vi-l prezint pe “copilul” nostru. Si daca vi se pare ca sta ciudat, sa stiti ca asa doarme el. Numai asa.  Enjoy!

Pozitie de somn 1

Dovada numarul 2

(Da, stiu ca si eu sunt comica – mereu dorm cu mana sub cap, dar Meru era cel important)

…Momente de tandrete…in 3 )

Calm