Jurnalul unei mirese

25 septembrie 2008, la rasarit – am spus “da”.

Bineinteles ca am sunat-o pe mama imediat ce am ajuns din nou in camera…dupa care am scris doua-trei mesaje (n-am trimis chiar tuturor din agenda, ca na, era tarif cam mare…:P), am facut cateva fotografii cu noul meu prieten de pe mana stanga si…

m-am bucurat de ultima zi de vacanta.

Incerc acum sa-mi aduc aminte cat am avut rabdare sa astept pana am inceput sa gandesc cu voce tare. Nu de alta, dar planuri mi-am facut din prima zi…(Hi-hi! Acum in paranteza fie spus, nu stiu alte mirese cum simt, dar mie mi s-a parut, pe langa sentimentele asortate, foarte distractiv sa fiu mireasa). Totusi, am si acum foarte clar in minte faptul ca imi doream sa nu treaca prea mult timp pana la evenimentul propriu-zis; nu de alta, dar si acum cred ca s-ar fi pierdut din emotie pe parcurs – poate nu neaparat din emotie, dar din nebunia clipei sigur.

Cred ca am vrut intotdeauna sa fac acest pas fara prea multe cantariri si tabele cu ‘pro’ si ‘contra’, mereu am visat sa simt si asta sa fie argumentul suprem si pana acum se pare ca identificarea pe care o faceam fetita fiind cu domnitele, femeile, doamnele, chiar si personajele negative care isi gaseau ‘ursitul’ (trebuie sa aiba si ele o ‘pereche’, nu?) nu e chiar atat de eronata- inca traiesc povestea mea…

Am ajuns sa port cateva discutii incapatanate (din partea mea) cu mama pe tema datei si a locatiei. Doream neaparat sa fie in 2009, la sfarsitul verii – inceput de toamna si tineam mortis sa avem alaturi cat mai multi din cei dragi noua. Aveam totusi o problema: el- constantean; eu – suceveanca. La mijlocul drumului dintre nu prea mergea… Dupa fooooarte multe discutii (continuate si incheiate – yupii- in vacanta de Craciun, in care s-au cunoscut si viitorii – la acel moment -cuscrii), s-a luat hotararea: cununia civila urma sa aiba loc la Constanta, cu petrecere dupa (nu de alta, dar trebuia sa invete si tata sa danseze sarba), iar cea religioasa la Suceava (sa vada si socrii mei cum se topaie la Suceava).

Prin 2008, daca mi-ar fi ghicit vreo ‘doamna’ ca fac nunta de doua ori in anul urmator cred ca as fi facut misto de ea (pai daca vrei sa faci galbenutul nu zici numai de bine?). Dar asa….intr-un fel am fost mireasa de doua ori….sau doua  luni bune (cele doua evenimente fiind pe 1august, respectiv 3 octombrie), perioada in care nu aveam cum sa ma simt pe deplin ‘casatorita’.  (Bine, intre noi fie vorba, si acum zambesc pe furis cand imi spune cineva ca sunt  ‘nevasta’).

Asa au inceput planurile….dar aici trebuie sa ma opresc si sa subliniez, rosu si apasat, ca am fost o mireasa foarte, dar foarte norocoasa si alintata: parintii nostri au fost organizatori desavarsiti (aviz amatorilor care pot si doresc sa se mai elibereze de putin stres) si fara ei nu stiu daca am fi avut timpul, energia si relaxarea de a ne bucura de tot ce s-a intamplat in acele zile; am avut parte de prieteni extraordinari alaturi (si acum ma intreb cand mi-as fi facut rochia daca nu primeam la doua-trei zile linkuri utile pe mail si intrebari de genul “si invitatii mai faceti?’)…

…to be continued (partea a-II-a: ‘Planuri’ si, fara a vrea sa par atotstiutoare, cateva ‘ponturi’ sau ‘idei’ din partea unei ex-mirese )

P.S.: Urmau sa fie inserate in postul viitor, dar le strecor aici: fotografii de la proba pentru rochia de mireasa (designer, coleg de facultate si drag prieten, Denis Predescu)

Proba rochie

Proba rochie