Daily Archives: 11/29/2012

Fără categorie

Punct Si de la Capat

Published by:

Am plecat din Bucuresti pe 18 noiembrie. Am lasat in urma oameni dragi, oameni foarte dragi si ochi inlacrimati. Poate mai multi decat ma asteptam. Si-am mai lasat in urma o Romanie de care inca nu mi-e dor si, din ce cred, nu-mi va fi dor ceva timp.

Am aterizat in Melbourne pe 20 noiembrie. Am gasit prieteni care ne-au asteptat cu bratele deschise, cu multa voie buna, cu gratare, tort si alte specialitati culinare si, bineinteles, cu un vin cum n-am mai baut pana acum.

Drumul… a fost mai usor decat ma asteptam, avand in vedere faptul ca am calatorit cu un copil de 11 luni caruia ii mai dau si dintii in perioada asta si pe care l-am scos vrand-nevrand dintr-un mediu familiar in care era un mic print alintat. Am avut 2 escale: Istanbul si Dubai, fiecare de cate 1.5 ore – suficient timp cat sa nu alergi prin aeroport, dar nici sa ai de asteptat cand ajungi la poarta. Nu mi s-a parut grea orientarea, desi fiecare aeroport este destul de mare…bine, am mai calatorit si cu alte ocazii si probabil a contat. Putin mai greu a fost cu cele 2 bagaje de mana, poseta, geanta cu aparatul foto, carutul, ursuletul lui Edi, sacosa cu hainele groase pe care le-am dat jos de pe noi, copilul…daca ar fi sa o luam de la capat, probabil am incerca  sa le compactam in mai putine „unitati”. Edi a socializat, asa cum ne asteptam, cu toata lumea. Singurele momente dificile au fost atunci cand era obosit si nu vroia sa doarma sau atunci cand erau turbulente si trebuia sa stea „incorsetat” cu centura pusa. A dormit si in acel „basinet” pe care ti-l pun la dispozitie cei de la Emirates, doar ca nu prea putea sa se foiasca, asa cum e obisnuit si a mai dormit si in bratele noastre. In avion ai la dispozitie tot ce ti-ai putea dori: filme, muzica, desene animate…perna, paturica (subtirica, dar nu am avut nevoie de mai mult si daca aveam, ne puteau aduce mai multe), un ghiozdanel cu diverse lucrusoare pentru copii (carti cu jocuri, imagini si creioane de colorat etc), scutece de unica folosinta, lotiune de corp, servetele umede s.a. Mancarea este suficienta si chiar buna. Pentru copii aveau borcanele (cred ca de la Hipp) cu piure de fructe (Edi l-a mancat cu placere pe cel de banana) sau de legume (pe acesta l-a refuzat, pentru ca de obicei refuza borcanelele din comert). Adaug si alte detalii, pe masura ce mi le amintesc.

Revenind…

Asa cum au spus-o multi altii inaintea mea, te obisnuiesti extrem de repede cu binele. Si incepi sa uiti ce era rau. Sau ti le mai amintesti, dar intr-o lumina mai placuta. Cand totul e verde in jurul tau si cerul chiar se vede….peste tot, cu greu mai poti vizualiza un mediu cenusiu. Cand toate semnele de circulatie sunt la locul lor, completate de text (sa nu cumva sa nu intelegi semnul), cand limitele de viteza chiar sunt respectate si masinile trec pe galben doar atunci cand nu pot opri in conditii de siguranta (cum scrie la carte), cand toate semafoarele au buton pentru pietoni si senzor pentru masini…e o placere sa mergi pe jos sau sa conduci…chiar si pe partea stanga. Ar mai fi multe de spus, dar poate nu toate acum…

In acest context, mi-am amintit o „istorioara” din primele zile: In prima dimineata in care am iesit la plimbare cu Iuli si Edi (pentru ca i-a luat vreo 4-5 nopti sa se adapteze la noul fus orar), tot aveam sentimentul de teama, de nesiguranta, de parca as fi fost expusa la un pericol iminent. Dupa un timp, am realizat: dar aici nu sunt caini vagabonzi, pe care ii simti pandind din orice tufis, de sub orice masina, gata sa sara la tine… Ciudat sa fie strazile asa pustii si totusi sa te simti in siguranta…foarte straniu.

Sar la lista de „to do”, din care am bifat: ridicat card banca (contul l-am deschis din Romania in Australia), depus actele pentru Medicare, cumparat masina, vizita la Centerlink pentru a afla cum putem depune actele pentru un fel de „alocatie” (bineinteles ca on-line, asa cum poti rezolva foarte multe pe aici), depus aplicatie on-line la Centerlink, casco masina, cateva vizionari locuinte si aplicatii trimise pentru un job. Va tinem la curent.

Revenind…

Mi-a fost dor, inca din primele zile, de sentimentul de „familiaritate”…dar se construieste in timp.

Mi-e greu acum sa nu fiu judecata dupa aceleasi criterii cu care eram obisnuita in cazul unui job. Mi-e greu sa accept ideea ca „experienta australiana” conteaza mai mult decat ce stii sa faci…dar am inceput sa inteleg de ce si cum au ajuns la aceasta concluzie (am inceput, nu am reusit pe deplin).

In schimb, mi-e foarte usor sa sper! da, aici imi vine foarte usor…sa sper, sa-mi fac planuri pe care chiar am sanse sa le realizez si in care cred. Imi vine usor sa zambesc atunci cand ceilalti din jurul meu o fac tot timpul. Aici chiar vad un viitor frumos pentru copiii nostri, pentru noi si-de ce nu? – pentru ai nostri.

Deci, no worries, mate….suntem bine 😉