Monthly Archives: decembrie 2012

Fără categorie

La Papagali

Published by:

Azi nu am facut 28 de ani; azi m-am simtit fara varsta, cumva…pe langa timp, in afara lui. A fost pur si simplu o zi in care m-am simtit extraordinar de bine, neobisnuit de relaxata, senina, implinita…alaturi de oameni care-mi sunt din ce in ce mai dragi! M-am bucurat de soare, de copii, papagali, gratar, superbul buchet de flori primit, pupici, cadouri, o bere buna. ……………………Inca ma simt in vacanta…:) Maine mergem la cules de zmeura. Va pup si incerc sa revin cu poze.

Fără categorie

Mos Nicolae de vara

Published by:

Noi am uitat de el, dar el se pare ca nu uita pe nimeni…niciodata. Chiar si atunci cand pleaca peste mari si tari, de nu le mai stie nimeni adresa. Unii primesc dulciuri, altii portocale sau mandarine (imi amintesc si acum mirosul lazilor de portocale din balcon in apropierea sarbatorilor), jucarii, carti, flori, parfumuri… Noi am primit un oras. Un oras nou. Un oras pe care incet, incet, invatam sa-l asimilam, sa-l cunoastem, sa-l simtim al nostru. Sau pe noi ai lui. Ne-am obisnuit cu strazile lui inverzite, cu suburbiile linistite si oamenii veseli; ni se pare firesc sa circulam pe stanga, ne-am familiarizat cu atat de des intalnitul „Hi! How are you today?”. Azi m-am simtit ca in primele zile de Bucuresti: euforia unui oras mare, multitudinea de posibilitati, anxietatea data de situatii necunoscute carora trebuie sa le faci fata si emotia promisiunii de a-l „cuceri” candva. Maine poate primim si o veste buna cu privire la chirie. Va povestesc atunci mai multe…  

Fără categorie

1 decembrie

Published by:

Simt romaneste – pentru ca acolo m-am nascut si format si nimic nu va schimba asta, indiferent cate cetatenii as colectiona. Scriu „acolo” pentru ca-mi pare natural sa vorbesc asa, dar cuvantul scris imi pare straniu…

Astazi am vazut steaguri romanesti si romani; chiar si costume populare. Am auzit accente dulci de Ardeal, pe care nu le mai auzisem de mult… Nu am simtit nevoia sa socializez; eram oricum cu prieteni in parc. Dar m-a miscat sa aud cantecul nostru popular…

…Mi-e greu sa explic sentimentul, cu teama de a nu fi gresit inteleasa… Am mai spus asta: nu mi-e dor de tara, de mediul pe care l-am lasat in urma. Mi-e nespus de dor de fratele meu, insa – ma invatasem cu prezenta lui. Mi-e greu sa stiu durerea parintilor de a nu-si vedea nepotul crescand langa ei, mi-e greu sa-mi stiu cumnatica departe…mi-e dor de prieteni. Imi lipsesc locurile de care se leaga amintiri. E dificila ruptura nu atat de mediu, cat mai ales de tine asa cum te stiai…

Exista in aceasta foaie alba pe care o ai in fata o emotie fara precedent, exista teama si entuziasm, nostalgii si sperante. Pe undeva, e ca atunci cand devii mama: ceva se schimba irevocabil. Si, asa cum timpul se scurge fie ca vrem, fie ca nu, si dorintele se pliaza odata cu el, planurile iau forma, caile se cern, cresti…

Simt romaneste oriunde m-as afla, azi poate mai ales. Si, pe langa chipurile dragi si amintiri mult pretuite, port vorba noastra mult iubita…dor.