Monthly Archives: ianuarie 2013

Fără categorie

Auto…interviu

Published by:

(din categoria ce-i mai trece prin cap Laurei, in urma multor intrebari primite)

De cat timp sunteti in Australia? 2 luni si 11 zile

Iti pare rau ca ai facut acest pas? Nu. Ar fi si culmea sa se intample atat de repede.

Ce iti lipseste? Momentan doar familia.

Un cuvant care defineste cel mai bine viata voastra Down Under Firesc

3 lucruri care nu va lipsesc niciodata din frigider Lapte, oua, fructe

Cea mai mare realizare de cand v-ati mutat Faptul ca ne-am mutat (rade)…Glumesc…si nu prea (chicoteste). Probabil cea mai mare realizare si cel mai mare noroc totodata este faptul ca am reusit sa ma angajez atat de repede

Ce inseamna „repede”? Am aterizat in Melbourne pe 20 noiembrie, in 4 zile am inceput sa trimit aplicatii; interviul a fost pe 13 decembrie si prima zi de lucru pe 17 decembrie, in ziua in care Edi implinea primul an

Ai depus multe aplicatii pana sa primesti un raspuns? Ai fost la multe interviuri? Am aplicat la 30 de anunturi, pentru ca atatea am gasit in acea perioada care sa fie cat de cat pe domeniul meu. E drept ca luna decembrie e mai stagnanta din acest punct de vedere, fiind luna in care majoritatea angajatilor isi iau concediul anual. A fost primul telefon pe care l-am primit, primul interviu si ultimul…momentan 🙂

Cum a perceput copilul vostru schimbarea? Sincer, nu stiu ce intelege el la varsta asta…persoanele stabile in viata lui au ramas, mediul doar s-a schimbat, dar nu l-a afectat asta deloc. Cu fusul orar s-a obisnuit in mai putin de o saptamana, chiar daca in primele zile se trezea pe la 3-4 dimineata si ne plimba pe strazi…Clima pare sa-i priasca; abia astept sa-l dam la child care, sa poata socializa mai mult cu copiii de varsta lui – cred ca ii lipseste asta.

Am inteles ca sotul tau sta momentan acasa cu cel mic. Cum se descurca? Pe cat timp v-ati planuit acest „aranjament”? Da, Iulian sta cu Edi cat sunt eu la serviciu. Este un tata extraordinar si da dovada de mult mai multa rabdare decat mi-as fi putut imagina atunci cand puneam la cale acest plan. Iese in parc cu el de doua ori pe zi, ii da de mancare, il schimba, il adoarme, doarme cu el (zambeste), se joaca impreuna…sunt foarte draguti, ar trebui sa-i vezi

Ce spun cei de acasa – familia? Nu le e dor? Probabil ca le este…de fapt, sunt sigura ca numai usor nu le este; dar cred ca traiesc impreuna cu noi sentimentul de relaxare, de liniste, pe care il avem. Mama, care era cea mai nelinistita (din ce afisa) inainte de plecare, pare acum foarte impacata si fericita ca ne stie intr-un mediu mult mai prielnic pentru noi.

Si o ultima intrebare, pentru ca s-a facut tarziu si la voi…Ce-ti doresti pe viitor? Ce-si doreste probabil multa lume: sa avem o viata cel putin la fel de frumoasa ca cea din ultimele luni, sa calatorim cat mai mult, sa mai facem vreo 2 copii, sa ne iubim la fel de mult, sa avem timp de prieteni, de vin, de un film bun…dar toate in timp…

(daca aveti si alte intrebari sa-i adresati Laurei, va rugam sa le lasati mai jos…:P)

Fără categorie

Australia Day

Published by:

26 Ianuarie – ziua Australiei si public holiday care, nimerindu-se intr-o zi de sambata, a venit impreuna cu urmatoarea zi de luni libera (interesant concept, nu? „nimic nu se pierde…”)

Am sarbatorit intr-un mod foarte… „specific”: in parc noi 3 si a doua zi – gratar cu prietenii. Luni, pentru a „marca” momentul, am tras o fuga pana la Bunnings (un fel de magazin cu de toate, acceptabil ca pret) si ne-am luat o masa si 4 scaune pliabile pentru afara. Nu de alta, dar parca nu avea acelasi farmec gratarul mancat in casa. 🙂

Va las sa va delectati cu cateva poze din parc… (nu de alta, dar dupa un asa weekend prelungit, am intrat intr-o stare de leneveala – si la scris)

P.S.: aseara am gatit carne de cangur…dar despre asta cu alta ocazie

Fără categorie

Ce nu stiam despre Melbourne

Published by:

Am fost intrebata de multe ori ce am descoperit a fi altfel decat imi imaginam sau auzisem despre Melbourne inainte de a ajunge aici. Inca nu a trecut suficient timp pentru a-mi putea forma o parere obiectiva, dar pe scurt, cateva puncte de discutie ar fi:

– nu este un oras plat (am mentionat asta si mai devreme:  exista suburbii foarte deluroase; voi incerca sa pun si cateva fotografii in curand)

– habar  nu aveam ca populatia de chinezi de aici este atat de numeroasa (nu ma afecteaza in niciun fel si nicidecum nu as dori sa aiba vreo conotatie negativa; pur si simplu e un fapt care m-a surprins);

– preturile platit pentru masini si electrocasnice este cam dublu fata de ce ne imaginam noi

– parcurile sunt mult mai intinse si mai numeroase decat mi-as fi putut inchipui; exista atat de multe locuri special amenajate pentru copii, incat ai putea merge in fiecare weekend in alt loc si nu cred ca le-ai epuiza prea curand. Spatiile verzi tip teren fotbal, baseball etc sunt imense!!! cel putin, asta este senzatia mea! faptul ca sunt si foarte bine intretinute este de la sine inteles.

(In fotografie – Edi cercetand „instructiunile de folosire” ale unui ceas solar din zona de picnic aflata la 12 min de mers cu masina de casa noastra. )

– Inainte de a veni traiam -nu stiu de ce, cu impresia ca orasul este dezvoltat uniform in jurul golfului, dar de fapt se intinde predominand spre SE-E, in vest clima fiind mult mai uscata.

(Voi reveni cu detalii pe viitor)

Fără categorie

Gand fugar la stop

Published by:

Mi se pare incredibil uneori cat de mult ne schimbam, in timp,  ideile cu privire la viata si la cum ar trebui sau ne-am dori sa o traim. Astazi, stand la un semafor in drum spre casa, incercam sa privesc in ansamblu viata mea de acum in comparatie cu ce insemna ea acum 2, 5, 7 ani…Am constatat faptul ca imaginea pe care o asociam atunci notiunii de „persoana realizata”, sau mai exact „femeie realizata” se lega involuntar, dar aproape obligatoriu, si de cariera. O femeie realizata (cand spun asta, ma refer la cineva peste 30 de ani) era cea care avea, pe langa o familie care sa cuprinda cel putin un copil, si o meserie in care sa exceleze. Sau, daca alegea sa fie casnica, avea in mintea mea vreo 3 copii foarte destepti, o locuinta impecabila si mancare mereu proaspat facuta.

Recunosc, femeia casnica si persoana care nu realiza ceva deosebit pe planul carierei erau incadrate de mine la persoane cu o viata „mediocra”. Ce urat suna! Si uite cum ma aflu acum in situatia de a afirma, cu zambetul in coltul gurii, ca sunt o persoana cat se poate de mediocra! Am o familie superba, un job bun, dar nu excelez in nimic. Sunt pur si simplu o femeie cat se poate de normala, care oboseste uneori sau isi pierde rabdarea, care incearca dar nu mereu reuseste, care mai si greseste, o femeie cu o meserie la care e buna, poate peste medie, dar nu cea mai buna (poate ca niciodata nu voi ajunge intre „primii”, dar culmea e ca nici nu mai e pe lista mea de prioritati)! De fapt, am ajuns la concluzia ca ma simt implinita atunci cand reusesc sa mentin echilibrata balanta intre familie si munca, nu atunci cand ma dedic cu rezultate excelente doar uneia dintre ele.

Si cat de frumos poate fi sa-ti traiesti linistit viata „mediocra” intr-un mediu prielnic si iubit fiind!

Fără categorie

Casuta cu struguri si trandafiri

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare. Va imbratisez si va pup (pe un singur obraz, cum e obiceiul pe aici) cu mult drag!

„Mama”.

Fără categorie

Casuta cu trandafiri si nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare.

Fără categorie

Casuta cu nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉