Daily Archives: 01/22/2013

Fără categorie

Casuta cu struguri si trandafiri

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare. Va imbratisez si va pup (pe un singur obraz, cum e obiceiul pe aici) cu mult drag!

„Mama”.

Fără categorie

Casuta cu trandafiri si nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare.

Fără categorie

Casuta cu nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉