Monthly Archives: aprilie 2013

Fără categorie

9 obiceiuri care te vor face mai fericit

Published by:

V-am spus ca avem la birou o revista interna care apare o data pe luna? Nu?  Ok, va spun acum. E din categoria „cum sa ne facem angajatii mai fericiti, astfel incat sa lucreze mai eficient”, alaturi de picnicul de duminica aceasta, la care vor veni toti colegii, impreuna cu soti, sotii, parteneri, copii, animale de casa; vinerile in care mancam cu totii in sala mare de consiliu; pariurile de la jocurile de footy; excursia de 3 zile in Singapore primita in dar (dar cu asta ma laud cu alta ocazie)…

Ei, astazi a aparut numarul din aprilie, pe care l-am citit repejor in pauza de masa. Si pentru ca fericirea ne caracterizeaza in ultima vreme, iata un articol tematic:

9 obiceiuri (zilnice- adaug eu) care te vor face (sigur – tot completarea mea) mai fericit:

1. Incepe fiecare zi cu o asteptare. Daca exista un mare adevar despre viata, acela este ca se ridica (sau se coboara) la nivelul asteptarilor tale. Prin urmare, atunci cand te ridici din pat, formuleaza-ti primul gand astfel: „Astazi se va intampla ceva extraordinar”. Si stii ce? Probabil ca asa va fi.

2. Fa-ti timp sa planuiesti si sa prioritizezi (partea asta mi se potriveste de minune). Cea mai intalnita sursa de stress este senzatia ca ai prea multe de facut. In loc sa devii obsedat de aceasta idee, alege un lucru care, daca il faci astazi, te apropie de cel mai inalt tel al tau/scopul tau in viata. Apoi fa-l pe acela mai intai.

3. Fa un cadou tuturor persoanelor pe care le intalnesti. Nu vorbim aici de un cadou in sensul propriu, acela impachetat. Cadoul tau poate fi pur si simplu un zambet, o multumire sau o incurajare, un gest de politete sau chiar un simplu salut prietenos.

4. Incearca sa eviti discutii in contradictoriu despre politica sau religie (aviz utilizatorilor de facebook), pentru ca sunt domenii in care nu exista adevar absolut si nu reusesc decat sa invrajbeasca oameni pentru lucruri asupra carora oricum nu au control.

5. Presupune ca oamenii au intentii bune. Din moment ce nu poti citi ganduri, nu poti cunoaste cu adevarat „de ce”-ul din spatele a „ce” fac diferite persoane. A atribui intentii rele comportamentului poate ciudat al altora adauga amaraciune suplimentara (si inutila) vietii, in timp ce presupunerea unei bune intentii lasa loc pentru impacare.

6. Mananca mancare de calitate i-n-c-e-t. E adevarat, cateodata nu avem incotro si infulecam ceva repede pentru a ne mentine energia, dar chiar si asa, incearca macar o data pe zi sa mananci ceva delicios, cum ar fi o felie de branza fina. Concentreaza-te asupra-i, gusta, savureaza…

7. Invata sa lasi deoparte rezultatele. Cel mai mare dusman al fericirii este grija, care vine din concentrarea pe evenimente asupra carora nu ai control. Odata ce actiunea a fost intreprinsa, nu mai poti face nimic. Incearca sa te concentrezi mai degraba pe ce ai de lucru la acel moment in loc sa pierzi timpul imaginand diverse scenarii cu privire la ce s-ar putea intampla.

8. Renunta la „televizorul pe fundal”. Numeroase persoane lasa televizorul deschis pentru a auzi ceva „zgomot” in timp ce fac alte treburi prin casa. Nu realizeaza, insa, ca scopul ascuns al televiziunii de consum este sa te faca nemultumit cu viata ta, pentru a cumpara mai multe lucruri. Prin urmare, de ce sa te programezi inconstient sa devii  un consumator fara judecata proprie?

9. Sfarseste fiecare zi prin a multumi. Chiar inainte de a merge la culcare, scrie cel putin un lucru extraordinar care s-a intamplat in acea zi. Poate fi ceva mic, precum faptul ca ai facut un copil sa rada, sau ceva astronomic, precum o afacere de milioane pentru care tocmai ai batut palma. Oricare ar fi motivul, fii recunoscator pentru acea zi, pentru ca…nu se va mai intoarce niciodata.

Fără categorie

Teoria relativitatii

Published by:

In seara aceasta, imi citea fratele meu pe Skype fragmente dintr-un interviu aparut intr-un ziar suceavean prin clasa a 10-a de liceu: marturiseam ca e posibil sa plec din Suceava, dar ca nu voi parasi Romania; afirmam cu tarie ca mai bine m-ar pune mama sa scriu o suta de „compuneri” decat sa fac „treaba” in casa si visam sa umplu viitoarea mea casa cu tablouri puzzle. E de la sine inteles faptul ca ne-am amuzat teribil…

Inca ma uimeste numarul de oameni pe care ii vad zilnic, in drumul meu spre sau de la birou, alergand. Desi se pare ca poporul australian are un procent mare de persoane supraponderale, toti par a fi foarte constienti de importanta unei nutritii sanatoase si a exercitiului fizic. Tinerii, adultii alearga – singuri, cu castile in urechi, in grup sau acompaniati de caine sau carut de copil; batranii se plimba sau merg pe bicicleta;  copiii joaca tot felul de jocuri, carora nu le-am retinut inca numele si regulile. E o placere sa treci pe langa terenuri imense special amenajate si sa admiri uniformele de sport ale pustilor, entuziasmul parintilor, multumirea antrenorilor. Astfel de momente ma fac sa ma intreb de ce am iubit atat de putin „educatia fizica” in toti anii de scoala. Dupa un timp uiti…

La fel cum uiti cat de haotic se conducea in Bucuresti, pentru ca te obisnuiesti repede sa ai asteptari mari atunci cand regulile sunt respectate de marea majoritate si incepi sa observi exceptiile. Noroc de Iuli, ca imi atrage atentia la ce ma raportez cand spun uneori ca „se conduce prost”. Acum, daca apar astfel de momente de „nemultumire” in trafic, imi aduc rapid aminte si totul se transforma intr-un nou motiv de a zambi…

Iar daca e si o zi insorita, simt ca pot realiza orice. Vremea din Melbourne da nastere unor discutii de durata uneori, din care am tras concluzia ca lumea iubeste caldura si plaja, mai ales luate impreuna. Iarna pare sa trezeasca stari depresive, asa ca o astept cu acea curiozitate a unui om fascinat de enormele picturi melbourniene (sa nu uitam faptul ca aici cerul chiar se vede de oriunde) cu nori gri si albastri, stravezii, roz, violeti, grasi, alungiti, furiosi si intimidanti sau pufosi ca-n desenele copilariei…

4 luni si ceva. O fi mult, putin? In timpul asta Edi a invatat sa mearga, sa spuna pa, am (ham=caine), mo (mor=urs), elooo (hello), bbai (bye-bye), daaa (duck), sa pupe, sa te ia in brate; merge mandru pe scaunul din fata a bicicletei lui tati si pe trotineta, coloreaza, picteaza si mananca singurel; sta la pieptanat si la tuns (cu masina de tuns a lui tati), alearga, alearga, alearga….miroase flori si le culege pentru tine, loveste mingea cu piciorul si ti-o arunca, merge cu noi la piscina acoperita, fara colac; testeaza toate jucariile din parc si incearca sa prinda toti cateii pe care ii vede; spune daaa-daaa (draga-draga) si te mangaie pe fata sau pe par; face cu mana tuturor asiaticilor pe care ii vede si trimite bezele vecinelor. Alearga – pentru ca are unde – si e fericit…

 „Departe” este clar o notiune relativa, din moment ce in seara aceasta Edi a adormit cu mama (bunica) cantandu-i pe Skype.

Fără categorie

Detalii tehnice / Teoria relativitatii

Published by:

In seara aceasta, imi citea fratele meu pe Skype fragmente dintr-un interviu aparut intr-un ziar suceavean prin clasa a 10-a de liceu: marturiseam ca e posibil sa plec din Suceava, dar ca nu voi parasi Romania; afirmam cu tarie ca mai bine m-ar pune mama sa scriu o suta de „compuneri” decat sa fac „treaba” in casa si visam sa umplu viitoarea mea casa cu tablouri puzzle. E de la sine inteles faptul ca ne-am amuzat teribil.

Inca ma uimeste numarul de oameni pe care ii vad zilnic alergand

 „Departe” este clar o notiune relativa, din moment ce in seara aceasta Edi a adormit cu mama cantandu-i pe Skype.

Fără categorie

Detalii tehnice

Published by:

In seara aceasta, imi citea fratele meu pe Skype fragmente dintr-un interviu aparut intr-un ziar din Suceava prin clasa a 10-a de liceu: marturiseam ca e posibil sa plec din Suceava, dar ca nu voi parasi Romania; afirmam cu tarie ca mai bine m-ar pune mama sa scriu compuneri decat sa fac curat in casa si visam sa umplu viitoarea casa cu tablouri puzzle.   „Departe” este clar o notiune relativa, din moment ce in seara aceasta Edi a adormit cu mama cantandu-i pe Skype.

Fără categorie

Australia dupa „strada mea c-un singur bec”

Published by:

Mintea mea e structurata logic, dar logica aceasta accepta sentimentul ca pe o axioma pe care o inglobeaza in orice rationament. Astfel, argumente unice precum „asa simt” sunt perfect valabile pentru multe din deciziile luate. Poate de aceea imi este si mai usor decat altora sa fac alegeri.

Australia a fost – la acel moment – poate cea mai complexa si mai grea hotarare pe care a trebuit sa o iau. Desi in general este un proces oarecum simplu, de esentializare, enumerare si prioritizare/cuantificare, care conduce aproape fara gres la rezultatul cel mai bun, trairile contradictorii pot complica putin (mai mult) lucrurile.

Ma tot intreb unde se pierde odata cu varsta insetarea cu care cautam noul atunci cand suntem mici. Apropierea de sfarsit poate fi unul din motivele pentru care devenim din ce in ce mai fricosi, avand senzatia ca absenta schimbarii este sinonima inghetarii timpului. Totusi: situatii limita de a nu gasi un loc de munca acceptabil in timpul pe care banii economisiti il puteau cumpara, de a nu ne adapta climei, oamenilor sau dorului de casa si-au gasit corespondent pertinent pe lista in posibilitatea de a ramane oricand fara un loc de munca in Romania si in plus fara sanse prea stralucite de a gasi altceva (avand in vedere faptul ca arhitectura a fost cu brutalitate trantita la pamant si tavalita bine de situatia economica din Europa), iernile din ce in ce mai reci, primaverile scurte si noroioase, verile sufocante de Bucuresti cu nelipsitul miros de transpiratie din RATB, dorul de anii de generala si liceu, in care lumea era (sau parea, cel putin) mai linistita, mai buna, mai vesela.

Nu mi-a fost greu deloc sa spun „da” atunci cand am fost intrebata, nu am avut niciun dubiu ca sunt pregatita sa am un copil, nu am nici acum indoieli ca il vreau pe al doilea, dar stiu ca nu este momentul inca. Chiar daca prioritatile se schimba periodic, planurile nu lipsesc niciodata din viata mea. Imi place sa cred ca sunt o persoana calculata, desi am momentele mele de impulsivitate, care ma fac sa traiesc mai intens – poate motivul pentru care si exista. Sunt organizata atunci cand muncesc, spal vase sau fac de mancare, dar totul se desfasoara sub semnul spontaneitatii (desi poate ar fi bine sa cizelez asta) atunci cand scriu, ma joc sau dansez.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Melodii (poate comerciale, dar nu are relevanta) precum „strada mea c-un singur bec” imi dau o ciudata stare de nostalgie si de parere de rau, pentru ca…totusi, ceva iubesc la tara aia. Imi iubesc amintirile si locurile de care sunt legate, dar, mai ales, iubesc oamenii care le-au creat.

Dar. Si e un mare dar, pentru ca…

…acum, dezgolita de frustrari, eliberata de griji inutile, de la distanta…ii simt mai aproape ca niciodata, ca si cand…i-as purta cu mine. Peste tot. Si aproape tot timpul. (Desi nu am ajuns inca la biserica de cand sunt aici, acelasi lucru il simt si cu privire la Dumnezeu, cu care simt ca am din nou o relatie aparte, asa cum avusesem candva demult. Dar aceasta e alta poveste, pe care prefer sa o tin pentru mine.) In astfel de momente de comunicare afectiva intercontinentala primesti pe neasteptate un desen cu puiul tau de la o fosta colega cu care nu ai mai vorbit de ani de zile, vestea ca o inimioara mica bate din nou in burtica unei persoane dragi sau ca haiosul tau coleg de banca s-a casatorit cu o superba domnisoara, chiar daca pentru o singura zi de 1 Aprilie.

Fără categorie

Published by:

Mintea mea e structurata logic, dar logica aceasta accepta sentimentul ca pe o axioma pe care o inglobeaza in orice rationament. Astfel, argumente unice precum „asa simt” sunt perfect valabile pentru multe din deciziile luate. Poate de aceea imi este si mai usor decat altora sa fac alegeri.

Australia a fost – la acel moment – poate cea mai complexa si mai grea hotarare pe care a trebuit sa o iau. Desi in general este un proces oarecum simplu, de esentializare, enumerare si prioritizare/cuantificare, care conduce aproape fara gres la rezultatul cel mai bun, trairile contradictorii pot complica putin (mai mult) lucrurile.

Ma tot intreb unde se pierde odata cu varsta insetarea cu care cautam noul atunci cand suntem mici. Apropierea de sfarsit poate fi unul din motivele pentru care devenim din ce in ce mai fricosi, avand senzatia ca absenta schimbarii este sinonima inghetarii timpului. Totusi: situatii limita de a nu gasi un loc de munca acceptabil in timpul pe care banii economisiti il puteau cumpara, de a nu ne adapta climei, oamenilor sau dorului de casa si-au gasit corespondent pertinent pe lista in posibilitatea de a ramane oricand fara un loc de munca in Romania si in plus fara sanse prea stralucite de a gasi altceva (avand in vedere faptul ca arhitectura a fost cu brutalitate trantita la pamant si tavalita bine de situatia economica din Europa), iernile din ce in ce mai reci, primaverile scurte si noroioase, verile sufocante de Bucuresti cu nelipsitul miros de transpiratie din RATB, dorul de anii de generala si liceu, in care lumea era (sau parea, cel putin) mai linistita, mai buna, mai vesela.

Nu mi-a fost greu deloc sa spun „da” atunci cand am fost intrebata, nu am avut niciun dubiu ca sunt pregatita sa am un copil, nu am nici acum indoieli ca il vreau pe al doilea, dar stiu ca nu este momentul inca. Chiar daca prioritatile se schimba periodic, planurile nu lipsesc niciodata din viata mea. Imi place sa cred ca sunt o persoana calculata, desi am momentele mele de impulsivitate, care ma fac sa traiesc mai intens – poate motivul pentru care si exista. Sunt organizata atunci cand muncesc, spal vase sau fac de mancare, dar totul se desfasoara sub semnul spontaneitatii (desi poate ar fi bine sa cizelez asta) atunci cand scriu, ma joc sau dansez.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Melodii (poate comerciale, dar nu are relevanta) precum „strada mea c-un singur bec” imi dau o ciudata stare de nostalgie si de parere de rau, pentru ca…totusi, ceva iubesc la tara aia. Imi iubesc amintirile si locurile de care sunt legate, dar, mai ales, iubesc oamenii care le-au creat.

Dar. Si e un mare dar, pentru ca…

…acum, dezvolita de frustrari, eliberata de griji inutile, de la distanta…ii simt mai aproape ca niciodata, ca si cand…i-as purta cu mine. Peste tot. Si aproape tot timpul. (Desi nu am ajuns inca la biserica de cand sunt aici, acelasi lucru il simt si cu privire la Dumnezeu, cu care simt ca am din nou o relatie aparte, asa cum avusesem candva demult. Dar aceasta e alta poveste, pe care prefer sa o tin pentru mine.) In astfel de momente de comunicare afectiva intercontinentala primesti pe neasteptate un desen cu puiul tau de la o fosta colega cu care nu ai mai vorbit de ani de zile, vestea ca o inimioara mica bate din nou in burtica unei persoane dragi sau ca haiosul tau coleg de banca s-a casatorit cu o superba domnisoara, chiar daca pentru o singura zi de 1 Aprilie.