Fără categorie

Mintea mea e structurata logic, dar logica aceasta accepta sentimentul ca pe o axioma pe care o inglobeaza in orice rationament. Astfel, argumente unice precum „asa simt” sunt perfect valabile pentru multe din deciziile luate. Poate de aceea imi este si mai usor decat altora sa fac alegeri.

Australia a fost – la acel moment – poate cea mai complexa si mai grea hotarare pe care a trebuit sa o iau. Desi in general este un proces oarecum simplu, de esentializare, enumerare si prioritizare/cuantificare, care conduce aproape fara gres la rezultatul cel mai bun, trairile contradictorii pot complica putin (mai mult) lucrurile.

Ma tot intreb unde se pierde odata cu varsta insetarea cu care cautam noul atunci cand suntem mici. Apropierea de sfarsit poate fi unul din motivele pentru care devenim din ce in ce mai fricosi, avand senzatia ca absenta schimbarii este sinonima inghetarii timpului. Totusi: situatii limita de a nu gasi un loc de munca acceptabil in timpul pe care banii economisiti il puteau cumpara, de a nu ne adapta climei, oamenilor sau dorului de casa si-au gasit corespondent pertinent pe lista in posibilitatea de a ramane oricand fara un loc de munca in Romania si in plus fara sanse prea stralucite de a gasi altceva (avand in vedere faptul ca arhitectura a fost cu brutalitate trantita la pamant si tavalita bine de situatia economica din Europa), iernile din ce in ce mai reci, primaverile scurte si noroioase, verile sufocante de Bucuresti cu nelipsitul miros de transpiratie din RATB, dorul de anii de generala si liceu, in care lumea era (sau parea, cel putin) mai linistita, mai buna, mai vesela.

Nu mi-a fost greu deloc sa spun „da” atunci cand am fost intrebata, nu am avut niciun dubiu ca sunt pregatita sa am un copil, nu am nici acum indoieli ca il vreau pe al doilea, dar stiu ca nu este momentul inca. Chiar daca prioritatile se schimba periodic, planurile nu lipsesc niciodata din viata mea. Imi place sa cred ca sunt o persoana calculata, desi am momentele mele de impulsivitate, care ma fac sa traiesc mai intens – poate motivul pentru care si exista. Sunt organizata atunci cand muncesc, spal vase sau fac de mancare, dar totul se desfasoara sub semnul spontaneitatii (desi poate ar fi bine sa cizelez asta) atunci cand scriu, ma joc sau dansez.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Melodii (poate comerciale, dar nu are relevanta) precum „strada mea c-un singur bec” imi dau o ciudata stare de nostalgie si de parere de rau, pentru ca…totusi, ceva iubesc la tara aia. Imi iubesc amintirile si locurile de care sunt legate, dar, mai ales, iubesc oamenii care le-au creat.

Dar. Si e un mare dar, pentru ca…

…acum, dezvolita de frustrari, eliberata de griji inutile, de la distanta…ii simt mai aproape ca niciodata, ca si cand…i-as purta cu mine. Peste tot. Si aproape tot timpul. (Desi nu am ajuns inca la biserica de cand sunt aici, acelasi lucru il simt si cu privire la Dumnezeu, cu care simt ca am din nou o relatie aparte, asa cum avusesem candva demult. Dar aceasta e alta poveste, pe care prefer sa o tin pentru mine.) In astfel de momente de comunicare afectiva intercontinentala primesti pe neasteptate un desen cu puiul tau de la o fosta colega cu care nu ai mai vorbit de ani de zile, vestea ca o inimioara mica bate din nou in burtica unei persoane dragi sau ca haiosul tau coleg de banca s-a casatorit cu o superba domnisoara, chiar daca pentru o singura zi de 1 Aprilie.