Author Archives: admin

Fără categorie

Marturisiri

Published by:

Bineinteles ca mi-e dor…

Mi-e dor sa merg la 7 la Teatrul National si sa beau o cafea pe Lipscani cu Leti. Mi-e dor sa ma plimb cu fratele meu si sa ascult povestea cu Jungla pe care o inventa tata cand eram mici. Mi-e dor de prietena pe care am pierdut-o fara sa stiu de ce. Imi lipsesc diminetile cu prajituri si cafea in compania doamnei Silvia, orele de limba romana din liceu, domnul diriginte…

Mi-e dor de prietena mea din scoala generala, care imi cunostea indeaproape dragostea neimpartasita, de Claudia, pentru care mereu am avut o admiratie aparte; de Iohana, cu care am impartasit momente dragi sufletului meu, mi-e dor de Maria, pe care o simt sora mea de suflet, mi-e dor de gasca de baieti, cu care dansam in discoteci si chicoteam la ore in ulitimele randuri, de colegul meu de banca; mi-e dor sa ma mandresc dansand cu tata, mi-e dor sa fac planuri cu Sabi; mi-e dor sa stau de vorba cu mama ore si ore…mi-e tare dor de Ralu, oricat de mult m-ar fi necajit cand eram mici…mi-e dor sa stau pe plaja la Navodari cu Irina si sa vorbim de toate…

Mi-e dor de Voronet si de focul facut in semineu, de papusile Barbie primite in dar la 12 ani, de colega mea cu codite din clasa I, de Ionutelu’, de curtea scolii Gen. nr. 3, de atelierul de fizica, de intalnirile de la copacel, de iesirile cu Cris, de mine cu burtica, de Edi cand avea 1 luna si doua si trei… Imi lipsesc nasii, finii, tata socru, prietenii…Mi-e dor de Vio, pe care o respect si o admir enorm!

Mi-e dor de prietena mea din copilarie, cu care jucam elasticul si sotron. Mi-e dor de sarbatorile in familie si de vacante, de jocul de-a telepatia pe care numai Viv l-ar intelege, de scumpa, draga mea Irinel, de doamna profesoara de engleza, care m-a incurajat sa scriu primele pagini de jurnal; mi-e dor sa calatoresc, sa ies la Tabiet cu Iuli la un ceai…

Unele s-au schimbat, altele sunt acolo exact asa cum le-am lasat sau mi le amintesc. Unele sunt legate de Romania, altele doar de devenirea mea. Nu e un dor dureros, ci unul nostalgic, de oameni si locuri care mi-au atins sufletul in trecerea lor. E o emotie placuta, calda, puternica. Recunostinta pentru norocul de a fi vistiernicul acestor amintiri si entuziasmul posibilitatilor nenumarate de a crea altele noi.

Bineinteles ca mi-e dor…

dar, odata cu el, va trimit toata dragostea mea.

   

Fără categorie

Job Hunting… sau cum sa fugaresti cu spor postul dorit

Published by:

(Opera ii apartine fiului nostru de 13 luni)

Nu stiu altii cum sunt… dar eu am fost mai mereu optimista.

Da, am citit, mi s-a spus, am analizat statistici; stiam ca trebuie sa ma pregatesc pentru o perioada de asteptare, de cautare si aplicatii nenumarate pe diferite posturi oarecum legate de domeniul meu de activitate…media era pe undeva la 6 luni din momentul primului cv trimis pana la cel al primei angajari aici, printre ozzie. De fiecare data cand incepea o discutie pe aceasta tema, o incheiam repede cu „eu nu-mi fac probleme, sunt sigura ca-mi voi gasi repede un job”. Si nu era doar pentru a linisti familia preocupata, ci pentru ca efectiv asa simteam. Poate si pentru ca de-a lungul timpului mi s-a confirmat increderea, dar sunt convinsa ca oricare ar fi situatia ma dau cumva peste cap si tot o scop la capat cum imi doresc sau cum ne-ar fi mai bine.

Ei bine, cu aceasta stare de spirit am inceput sa aplic la primele joburi in Melbourne. Imi pregatisem inca din Romania cv-ul, portofoliul de lucrari si un model de scrisoare de intentie, pe care le-am slefuit mai apoi aici, cu ajutorul unor prieteni care trecusera deja prin aceasta etapa (si carora le datoram poate cea mai mare parte a rapiditatii si usurintei cu care ne-am adaptat aici). A doua zi, eram cu sufletul la gura in asteptarea telefonului care sa anunte primul interviu. Am crezut ca-mi sare inima din piept cand am primit primul apel… de la firma de telefonie, care dorea sa confirme nu stiu ce cod si mai apoi pe cel al unui individ care dorea sa-mi faca o comparatie intre asigurarea mea de sanatate (care nu exista la acel moment) si alte oferte de pe piata. Eram atat de convinsa ca voi fi sunata chiar din prima zi, incat am stat langa telefon chiar mult dupa ora 5, cand nu prea mai lucreaza nimeni pe aici…

Telefonul nu a venit in acea seara. Nici a doua, a treia, a patra sau a zecea zi. Dupa prima saptamana, am inceput sa sun eu persoanele de contact de la firmele de recrutare (am citit ca asa e recomandat: in primul rand arati interes si te asiguri ca macar din politete, stand cu tine in telefon, iti deschid cv-ul, in al doilea rand o convorbire telefonica arata ca te descurci sa comunici in engleza si le poti trezi interesul cu ceva). In cazul meu, nu am reusit decat sa aflu motivul pentru care nu prea sunt luata in considerare: daaaa, vestita deja experienta australiana! „Macar 1-2 luni…si apoi discutam”…Au urmat zile de descurajare totala, pentru ca mintea mea, construita totusi logic, imi spunea ca experienta australiana nu voi avea nici peste 1-2, 3, nici peste 6 sau 7 luni daca nu este nimeni dispus sa ma ajute sa o obtin. M-am gandit atunci sa scriu direct firmelor de arhitectura, sa ii intreb de posturi disponibile; am intrebat chiar si de practica neplatita pentru 1-3 luni. Cei care mi-au raspuns mi-au spus ca nu au posturi disponibile. Probabil ca nu-si permiteau sa piarda chiar si cateva ore pe saptamana (la salariile de aici!) ale unei persoane care sa ma invete pe mine care e treaba cu legislatia si sistemul de constructie pe aici…

In total am aplicat la 30 de posturi (de arhitect, arhitect junior, arhitect abia iesit din facultate =graduate, draftsperson, senior draftsperson, junior draftsperson…chiar si la job de consultant in alegerea culorilor la o firma de finisaje) + 30 firme de arhitectura carora le-am trimis din proprie initiativa email.

Fac o paranteza aici, pentru a mentiona ceva ce am aflat abia in primele saptamani de lucru: eu aveam impresia ca „draftsperson” inseamna „desenator tehnic”, un fel de negrisor pe plantatie care doar deseneaza in autocad (sau alt program echivalent), pune cote, note, coordonat de un arhitect, fara implicarea creativitatii. In realitate, situatia aici se prezinta cam asa: denumirea de arhitect nu poate fi folosita de un absolvent al facultatii de arhitectura. Arhitect esti doar atunci cand esti „registered”, dupa 2 ani de practica sub indrumarea unui alt arhitect si in urma unui examen+interviu (echivalentul obtinerii dreptului de semnatura la noi – daca intereseaza pe cineva, povestesc intr-un post viitor si cum se procedeaza in acest scop si pentru cei care au studiat in afara Australiei). „Draftsperson” are mai mult sensul de „proiectant” (mi se pare ca presupune un studiu de 2 ani), un draftsperson inregistrat avand dreptul de a semna proiecte de locuinte, extinderi si spatii comerciale de mici dimensiuni.

Imi pierise starea de anxietate, ma impacasem deja cu ideea ca cel mai devreme as putea spera la un job undeva pe la sfarsitul lunii ianuarie (luna decembrie este luna concediului anual pentru majoritatea angajatilor si nu prea misca nimic pe piata). Pe 12 decembrie se implineau deja 2 saptamani si 5 zile de cand trimisesem primul cv. Am aplicat repede la ce aparuse in dimineata aceea (2 sau 3 joburi) si m-am bagat in pat, sa mai prind jumatate de ora de somn. I-am spus lui Iuli, dar mai mult asa, mecanic: daca ma suna cumva cineva, sa ma trezeasca…

Nu cred ca atipisem bine (se intampla la circa 10 minute de cand ma ridicasem de la calculator), ca ma trezesc cu Iuli entuziasmat langa mine, intinzandu-mi telefonul si spunand ceva de o doamna, o firma si nu mai stiu, pentru ca eram buimaca rau. Am crezut ca face glume pe seama mea…Am fugit repede la lista de aplicatii (fisier excel in care imi notam jobul, data la care am aplicat, linkul catre anunt, salariul daca era mentionat, firma, firma de recrutare etc), sa vad pentru ce aplicasem: era un post de draftsperson destul de vag prezentat din punct de vedere al atributiilor si care parea ca mi s-ar potrivi, in sensul in care nu vedeam de ce nu m-as descurca (nu mentionau cunoasterea legislatiei locale la criterii esentiale pentru angajare). Ok…am raspuns la telefon, o doamna foarte draguta m-a intrebat cand as putea veni la interviu, am spus ca maine, la ce ora, orice ora, nu am program, sotul meu sta cu copilul – subliniat, sa se stie ca pot conta pe mine, 11 e bine? da, e ok. mi-a dat adresa si gata. Am inchis si am inceput sa sar – mai intai eu, apoi impreuna – in sus de bucurie, ca un copil mic care a castigat o jucarie in parcul de distractii! Pentru mine, interviul insemna deja mai mult de jumatate din drum facut. Acum chiar eram sigura ca ii voi convinge ca sunt un angajat excelent!!! (si asta e mentalitatea corecta cu care trebuie sa mergi la interviu). Am printat portofoliul si 2-3 recomandari de la fostul angajator, colaboratori si beneficiari, pe care le-am luat cu mine a doua zi la interviu.

Am fost intervievata de doua persoane: doamna draguta cu care vorbisem la telefon si directorul firmei. Imi puneau intrebari amandoi, dar ea conducea discutia. Ea mi-a pus multe intrebari „tip” – „in ce mediu iti place sa lucrezi? ce gen de sef ti-ai dori sa ai? ok,ok, am inteles ca ai calitati, dar care ar fi defectele tale? ai avut conflicte cu vreun fost coleg de munca? cum manageriezi timpul in situatii limita? iti place sa lucrezi in echipa sau independent?….”, pentru care ma pregatisem cu o seara inainte (am citit de pe internet liste de astfel de intrebari si m-am gandit cam ce as raspunde la fiecare, apoi am luat-o de doua ori de la capat si am incercat sa raspund cu voce tare in engleza, sa vad cam cum ma descurc). El intervenea din cand in cand cu intrebari mai la obiect: „cunosti legislatia de aici? sistemul dupa care se construieste? care este stilul in care proiectezi? ce parere ai despre arhitectura din australia? in ce arie ai lucrat mai mult: rezidentiale, comercial, industrial? cum vezi tu atributiile acestui post? ” s.a.

Fac o noua paranteza, pentru a raspunde catorva intrebari care mi-au fost adresate cu privire la interviu: Australia este o tara a emigrantilor, prin urmare nu esti privit „ciudat” sau „altfel” pentru ca esti emigrant. Sunt preferinte pentru cei cu viza permanenta fata de cei cu viza temporara, dar este si explicabil. M-au intrebat din ce tara sunt, dar nu au avut nicio reactie la Romania, asa cum poate ar avea in multe tari din Europa. Colegii mei sunt in numar de 20 si provin din 12 tari diferite, prin urmare diversitatea este destul de mare. Seful este din Belarus, sotia lui din Ucraina; era la curent cu ce se proiecteaza prin Romania… Ii intereseaza ce stii sa faci, ce experienta ai, ce iti place sa faci…Da, limba engleza este destul de importanta. Pentru anumite posturi nu este esentiala, dar pentru a putea progresa, trebuie sa stapanesti destul de bine atat conversatia, cat si partea scrisa.

In total, interviul a durat 40-45minute, dar a fost extrem de placut. Nu m-am simtit pusa la colt, nu m-am simtit chestionata sau pusa la incercare, ci mai degraba am avut senzatia ca port o discutie placuta cu persoane noi, la un pahar de apa plata. 🙂 Nu am mintit, nu am exagerat, dar m-am prezentat cat am putut de bine. Si se pare ca planetele s-au aliniat (si de aceasta data), pentru ca vorbeam foarte bine. Stateam si nu-mi venea sa cred ca ma aud pe mine vorbind asa frumos engleza! hihi! zici ca nu eram eu!

Interviul s-a incheiat cu felicitari pentru nivelul de cunoastere al limbii engleze (nu ma credeau ca sunt venita de mai putin de o luna in Australia; o noua paranteza: majoritatea noilor veniti stiu limba la un nivel mediu) si o mentiune: „am primit multe aplicatii, daca treci de aceasta etapa, te vom chema maine pentru un nou interviu, de data aceasta tehnic.” Autocad, ma gandesc (anuntul mentiona acest program)…ce poate fi asa dificil? Pana la urma lucrez in acest program din anul 3 de facultate…Numai sa ma aleaga pe mine si sa nu apara prea multi cu „experienta australiana”…

Ajung la masina, incep sa-i povestesc lui Iuli, porneste si dupa 2 minute primesc telefon: eram chemata a doua zi la interviul tehnic. Yuhuuu!!! gata, din punctul meu de vedere eram 90% angajata!!!

A doua zi. Ora 10:00. Ma asteptam sa dau interviul cu o a treia persoana, care sa-mi verifice cunostintele de Autocad. Surpriza: intra in incapere aceleasi doua persoane cu care discutasem in ziua anterioara. Ok, imi spune ea, mai are cateva intrebari pentru mine…sa ii mai spun o data planurile mele pentru viitor, in ce fel de echipe am lucrat, cat de numeroase,  ce fel de proiecte am coordonat, ce as face daca ar trebui sa coordonez o echipa de persoane care stiu legislatia locala mai bine decat mine si eu trebuie totusi sa le castig respectul fiind superiorul lor etc. M-am descurcat – zic eu- pentru ca mi-a fost pusa in fata fisa postului de „operations manager” pentru una din firmele lor (toate proiectele sunt impartite in patru firme, fiecare specializata pe ceva anume). Citesc: semana foarte bine cu ce faceam in Bucuresti inainte de a pleca! Suuuper, topaia inima mea de entuziasm! Ridic ochii din foaie si le spun calm, senin, ca am citit si descrie parca fostul meu post. Zambesc. Primesc o alta foaie cu diferite conditii de angajare: suma era de draftsperson, dar era ok, exact ce ma gandisem inainte ca ar fi ok pentru un prim job! celelalte conditii…normale. Sunt de acord? Daaaa!!! normal. De cand incep? de luni: 17 decembrie, ziua in care Edi implinea 1 an! si ziua in care incepea contractul de inchiriere a casutei noastre. 🙂

Nu stiu altii cum sunt… dar eu am fost mai mereu optimista. Si se pare ca ma prinde bine!

Fără categorie

Cateva raspunsuri…

Published by:

Cand va intoarceti in Romania ? E frumos? Vin si eu! Cum e cu paianjenii prin casa ?

Eu imi doresc foarte mult sa ajung in Suceava la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului…undeva in 2014. Definitiv nu cred ca se pune problema momentan…

De frumos, e frumos….depinde ce intelege fiecare prin frumos 🙂

Paianjenii pe care i-am gasit noi pana acum nu sunt mai mari decat cei pe care ii gasesti in Romania.

Cum vezi viitorul tau in profesie?(tine cont ca acum impresiile de nou sunt puternice,ele se vor estompa (rutina,uzura,implicare,stres profesional,etc……..))

Asa cum am mentionat si la interviul pentru angajare, nu sunt sigura daca destinatia finala este firma proprie sau un parteneriat cu o firma deja cunoscuta pe piata. Probabil ca timpul si experienta ma vor conduce pe una din aceste cai…

In general, optiunea mea de a ramane angajat la o anumita firma a fost strans legata si chiar conditionata de posibilitatea/oportunitatea acumularii de cunostinte noi. In momentul in care am simtit ca stagnez sau viteza cu care „cresc” nu corespunde asteptarilor mele, am facut o schimbare. Planurile pe anul acesta sunt legate de o „dezmeticire”, in sensul unei cat mai bune intelegeri a modului in care functioneaza lucrurile aici, de la detalii de executie, la sistemul de obtinere a avizelor, relatia cu constructorul etc. Un alt plan ar fi legat de o crestere salariala. Exista undeva si un plan de master si echivalare a studiilor/obtinere a dreptului de semnatura, dar pe termen mai lung…

cum reusesti sa iti faci timp pentru toate cele de care povestesti? Stai cu iuli, cu edi, gatesti, muncesti, inveti/citesti, te plimbi, ne povestesti…Cumva ‘acolo’ weekendul este mai lung? Saptamana are mai multe zile? Ziua mai multe ore? Ora mai multe minute si minutul mai multe secunde? (raportat la…romania??? :))) )

Mi s-a parut un mod foarte simpatic de a privi lucrurile si ma bucur daca din ceea ce scriu reiese faptul ca sunt o femeie atat de descurcareata :)) Mie mi se pare ca timpul trece foarte repede, chiar si aici… Totusi, parca am ceva mai mult timp/mai multa energie pentru cei dragi…poate si pentru ca este vara si se intuneca tarziu, oferindu-mi sansa sa ies in parc/la cumparaturi/sa mergem intr-o vizita dupa ce ma intorc de la birou.

De gatit, gatesc, da…aproape in fiecare seara. Cum reusesc? Simplu: nu am de ales 🙂 Imi iau pachet la birou zilnic (as ajunge sa cheltui cam mult daca nu si momentan prefer sa fac altceva cu banii) si trebuie sa le las si ceva baietilor de mancare, pentru ca ei sunt ocupati cu joaca in parc…prin urmare, ma concentrez pe ce imi doresc sa fac (pentru mine) dupa ce termin de gatit, si pac-pac, se face mancarea repede 🙂 Nu te gandi ca fac cine stie ce scofeturi: gratar sau o mancarica ceva; pentru Edi chiar si niste pulpe de pui fierte, cu garnitura: piure, salata greceasca, salata de sfecla rosie cu branza feta si patrunjel (am invatat de la un „maestru”), orez, legume fierte sau prajite in putin unt…din astea

Cititul meu se rezuma momentan la forumul de mamici (pe care il frecventez inca de cand am aflat ca sunt insarcinata si unde am cunoscut persoane deosebite, care in timp mi-au devenit prietene dragi), site-ul lui Iuli cu informatii despre emigrare, facebook ( 🙂 ), cateva site-uri de specialitate si carti de legislatie in materie de constructii

Faptul ca povestesc imi da o stare buna si ma ajuta sa castig timp, de fapt…mi-ar lua o vesnicie sa raspund fiecarei rude, fiecarui prieten, amic, cunostinta, curios ( :P) in parte

Si ar mai fi ceva: am descoperit ca eu functionez mai bine si sunt mai eficienta atunci cand am multe lucruri variate de facut decat atunci cand am doar 1-2…pentru ca macar cateva iti aduc satisfactii zilnice sau pe termen scurt, care la randul lor te alimenteaza cu energia de care ai nevoie pentru a le duce la bun sfarsit pe celelalte.

Carnea de cangur…aveam o „datorie” la Alexandra…

Din ce am inteles, se gateste numai coada. Nu am incercat o reteta complicata, pentru ca era tarziu (gatesc dupa ce adoarme Edi) : am taiat carnea in bucatele de dimensiune medie, destul de subtiri si am rumenit-o usor in tigaie (1-3min pe fiecare parte). Ce as recomanda ar fi sa fie tinuta in bait inainte – din punctul meu de vedere, mirosul este cam puternic si cred ca astfel s-ar mai estompa. Foarte important: carnea de cangur nu se gateste prea mult. Dupa cum stiti (unii dintre voi), exista diferite moduri in care poti gati carnea: rare („in sange”), medium-rare, medium si well done (cum este facuta in majoritatea bucatariilor romanesti). Ei bine, carnea de cangur trebuie sa fie undeva rare, cel mult medium-rare; altfel, se intareste si (din ce am testat) isi schimba gustul, pierzand din savoare – devine din ce in ce mai fada. Pe net probabil puteti gasi o multime de retete; de gasit, in schimb, nu stiu daca se gaseste in Ro….dar, cine stie?

Cat cheltuiti pe luna? Am auzit/vazut  atatea sume diferite, incat imi dau seama ca este dificil pentru cineva din Romania sa-si faca o imagine obiectiva asupra acestui aspect. Oricum, nu exista „obiectiv” aici: costurile de trai depind de stilul de viata al fiecarei persoane/familii. Noi cheltuim in jur de 3400-3600 dolari/luna, incluzand chiria care este 400 dolari/saptamana (1738 pe luna).  Daca ar fi nevoie, am putea reduce din cheltuieli; momentan, nu ducem lipsa de ceva, dar nici nu ne aruncam la cele mai scumpe produse.

Fără categorie

Auto…interviu

Published by:

(din categoria ce-i mai trece prin cap Laurei, in urma multor intrebari primite)

De cat timp sunteti in Australia? 2 luni si 11 zile

Iti pare rau ca ai facut acest pas? Nu. Ar fi si culmea sa se intample atat de repede.

Ce iti lipseste? Momentan doar familia.

Un cuvant care defineste cel mai bine viata voastra Down Under Firesc

3 lucruri care nu va lipsesc niciodata din frigider Lapte, oua, fructe

Cea mai mare realizare de cand v-ati mutat Faptul ca ne-am mutat (rade)…Glumesc…si nu prea (chicoteste). Probabil cea mai mare realizare si cel mai mare noroc totodata este faptul ca am reusit sa ma angajez atat de repede

Ce inseamna „repede”? Am aterizat in Melbourne pe 20 noiembrie, in 4 zile am inceput sa trimit aplicatii; interviul a fost pe 13 decembrie si prima zi de lucru pe 17 decembrie, in ziua in care Edi implinea primul an

Ai depus multe aplicatii pana sa primesti un raspuns? Ai fost la multe interviuri? Am aplicat la 30 de anunturi, pentru ca atatea am gasit in acea perioada care sa fie cat de cat pe domeniul meu. E drept ca luna decembrie e mai stagnanta din acest punct de vedere, fiind luna in care majoritatea angajatilor isi iau concediul anual. A fost primul telefon pe care l-am primit, primul interviu si ultimul…momentan 🙂

Cum a perceput copilul vostru schimbarea? Sincer, nu stiu ce intelege el la varsta asta…persoanele stabile in viata lui au ramas, mediul doar s-a schimbat, dar nu l-a afectat asta deloc. Cu fusul orar s-a obisnuit in mai putin de o saptamana, chiar daca in primele zile se trezea pe la 3-4 dimineata si ne plimba pe strazi…Clima pare sa-i priasca; abia astept sa-l dam la child care, sa poata socializa mai mult cu copiii de varsta lui – cred ca ii lipseste asta.

Am inteles ca sotul tau sta momentan acasa cu cel mic. Cum se descurca? Pe cat timp v-ati planuit acest „aranjament”? Da, Iulian sta cu Edi cat sunt eu la serviciu. Este un tata extraordinar si da dovada de mult mai multa rabdare decat mi-as fi putut imagina atunci cand puneam la cale acest plan. Iese in parc cu el de doua ori pe zi, ii da de mancare, il schimba, il adoarme, doarme cu el (zambeste), se joaca impreuna…sunt foarte draguti, ar trebui sa-i vezi

Ce spun cei de acasa – familia? Nu le e dor? Probabil ca le este…de fapt, sunt sigura ca numai usor nu le este; dar cred ca traiesc impreuna cu noi sentimentul de relaxare, de liniste, pe care il avem. Mama, care era cea mai nelinistita (din ce afisa) inainte de plecare, pare acum foarte impacata si fericita ca ne stie intr-un mediu mult mai prielnic pentru noi.

Si o ultima intrebare, pentru ca s-a facut tarziu si la voi…Ce-ti doresti pe viitor? Ce-si doreste probabil multa lume: sa avem o viata cel putin la fel de frumoasa ca cea din ultimele luni, sa calatorim cat mai mult, sa mai facem vreo 2 copii, sa ne iubim la fel de mult, sa avem timp de prieteni, de vin, de un film bun…dar toate in timp…

(daca aveti si alte intrebari sa-i adresati Laurei, va rugam sa le lasati mai jos…:P)

Fără categorie

Australia Day

Published by:

26 Ianuarie – ziua Australiei si public holiday care, nimerindu-se intr-o zi de sambata, a venit impreuna cu urmatoarea zi de luni libera (interesant concept, nu? „nimic nu se pierde…”)

Am sarbatorit intr-un mod foarte… „specific”: in parc noi 3 si a doua zi – gratar cu prietenii. Luni, pentru a „marca” momentul, am tras o fuga pana la Bunnings (un fel de magazin cu de toate, acceptabil ca pret) si ne-am luat o masa si 4 scaune pliabile pentru afara. Nu de alta, dar parca nu avea acelasi farmec gratarul mancat in casa. 🙂

Va las sa va delectati cu cateva poze din parc… (nu de alta, dar dupa un asa weekend prelungit, am intrat intr-o stare de leneveala – si la scris)

P.S.: aseara am gatit carne de cangur…dar despre asta cu alta ocazie

Fără categorie

Ce nu stiam despre Melbourne

Published by:

Am fost intrebata de multe ori ce am descoperit a fi altfel decat imi imaginam sau auzisem despre Melbourne inainte de a ajunge aici. Inca nu a trecut suficient timp pentru a-mi putea forma o parere obiectiva, dar pe scurt, cateva puncte de discutie ar fi:

– nu este un oras plat (am mentionat asta si mai devreme:  exista suburbii foarte deluroase; voi incerca sa pun si cateva fotografii in curand)

– habar  nu aveam ca populatia de chinezi de aici este atat de numeroasa (nu ma afecteaza in niciun fel si nicidecum nu as dori sa aiba vreo conotatie negativa; pur si simplu e un fapt care m-a surprins);

– preturile platit pentru masini si electrocasnice este cam dublu fata de ce ne imaginam noi

– parcurile sunt mult mai intinse si mai numeroase decat mi-as fi putut inchipui; exista atat de multe locuri special amenajate pentru copii, incat ai putea merge in fiecare weekend in alt loc si nu cred ca le-ai epuiza prea curand. Spatiile verzi tip teren fotbal, baseball etc sunt imense!!! cel putin, asta este senzatia mea! faptul ca sunt si foarte bine intretinute este de la sine inteles.

(In fotografie – Edi cercetand „instructiunile de folosire” ale unui ceas solar din zona de picnic aflata la 12 min de mers cu masina de casa noastra. )

– Inainte de a veni traiam -nu stiu de ce, cu impresia ca orasul este dezvoltat uniform in jurul golfului, dar de fapt se intinde predominand spre SE-E, in vest clima fiind mult mai uscata.

(Voi reveni cu detalii pe viitor)

Fără categorie

Gand fugar la stop

Published by:

Mi se pare incredibil uneori cat de mult ne schimbam, in timp,  ideile cu privire la viata si la cum ar trebui sau ne-am dori sa o traim. Astazi, stand la un semafor in drum spre casa, incercam sa privesc in ansamblu viata mea de acum in comparatie cu ce insemna ea acum 2, 5, 7 ani…Am constatat faptul ca imaginea pe care o asociam atunci notiunii de „persoana realizata”, sau mai exact „femeie realizata” se lega involuntar, dar aproape obligatoriu, si de cariera. O femeie realizata (cand spun asta, ma refer la cineva peste 30 de ani) era cea care avea, pe langa o familie care sa cuprinda cel putin un copil, si o meserie in care sa exceleze. Sau, daca alegea sa fie casnica, avea in mintea mea vreo 3 copii foarte destepti, o locuinta impecabila si mancare mereu proaspat facuta.

Recunosc, femeia casnica si persoana care nu realiza ceva deosebit pe planul carierei erau incadrate de mine la persoane cu o viata „mediocra”. Ce urat suna! Si uite cum ma aflu acum in situatia de a afirma, cu zambetul in coltul gurii, ca sunt o persoana cat se poate de mediocra! Am o familie superba, un job bun, dar nu excelez in nimic. Sunt pur si simplu o femeie cat se poate de normala, care oboseste uneori sau isi pierde rabdarea, care incearca dar nu mereu reuseste, care mai si greseste, o femeie cu o meserie la care e buna, poate peste medie, dar nu cea mai buna (poate ca niciodata nu voi ajunge intre „primii”, dar culmea e ca nici nu mai e pe lista mea de prioritati)! De fapt, am ajuns la concluzia ca ma simt implinita atunci cand reusesc sa mentin echilibrata balanta intre familie si munca, nu atunci cand ma dedic cu rezultate excelente doar uneia dintre ele.

Si cat de frumos poate fi sa-ti traiesti linistit viata „mediocra” intr-un mediu prielnic si iubit fiind!