Author Archives: admin

Fără categorie

Casuta cu struguri si trandafiri

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare. Va imbratisez si va pup (pe un singur obraz, cum e obiceiul pe aici) cu mult drag!

„Mama”.

Fără categorie

Casuta cu trandafiri si nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Spre finalul zilei ne strangem cu totii in casuta noastra cu trandafiri la geamul din fata, lamai, struguri si nectarine la cel din spate, stam la povesti, vizionam un meci de tenis, vorbim cu prietenii si familia, ascultam muzica, uneori ne delectam cu un pahar de vin sau ne bucuram de vizita unor prieteni.

Ar mai fi multe de spus, dar cum ziua are (din pacate) si aici numai 24 de ore, ma vad nevoita sa o las pe data viitoare.

Fără categorie

Casuta cu nectarine

Published by:

Telefonul suna de trei ori in intervalul 7-7:30 si asta nu pentru ca m-as ridica greu din pat (sunt matinala de regula), ci pentru ca ultimele 2 ore  ale diminetii sunt de alint – Edi „cere” sa doarma cu noi in pat si nu-(m)i pot refuza aceasta placere. La rand vin rosiile, patrunjelul, busuiocul…(hihi! n-as fi crezut ca voi spune asta despre mine pana la pensie).

Drumul spre birou este o reala placere. Sunt circa 17 km de parcurs in 30min, dar se conduce frumos, civilizat; sa nu mai spun ca atunci cand ies la strada mare vad centrul orasului – va povesteam mai devreme ce tablou frumos ofera. Contrar celor imaginate de mine inainte de veni aici, Melbourne nu este nicidecum un oras plat. Chiar as putea spune ca are cele mai abrupte dealuri pe care le-am vazut pana acum si strazile serpuiesc perpendicular pe ele. Daca privesti in vale ai putea avea senzatia ca ai in fata o padure in care cineva a aruncat cateva case. 🙂

La munca nu prea am timp sa ma plictisesc. In afara de faptul ca ma obisnuiesc cu legislatia si modul de lucru de aici, modul de viata si dorintele oamenilor cu privire la locuinta lor  (pentru ca de asta ma ocup – locuinte unifamiliale de lux pe 1 sau 2 etaje), mediul este foarte dinamic. Am 19 colegi din 12 tari diferite; se vorbeste engleza, dar si chineza sau rusa. Nu lucrez o zi intreaga la un singur proiect. Sunt in lucru 7-8 proiecte de care ma ocup doar eu si care isi schimba prioritatea zilnic. Programul e de 38 de ore pe saptamana (da, ati inteles bine, nu sunt 40), ceea ce pentru mine inseamna 9-17:00 cu jumatate de ora pauza de masa. Primul lucru pe care l-am calculat cand am fost informata de program a fost: 7,5×5=37,5. Concluzia: teoretic muncesc cu jumatate de ora mai putin decat cele doua ore in minus fata de cat lucram in Ro. : ))) Hai ca v-am innebunit! Revenind: se practica pachetul pregatit de acasa, dar in zona sunt cateva cafenele si restaurante unde poti lua masa. Eu sunt „abonata” o data pe saptamana la un restaurant thailandez aflat la 5 minute de birou. Preferatul meu pana acum: cashew nut chicken with rice, adica pui cu orez si caju, la care mai adauga ei broccoli, conopida si putin ardei iute. Vinerea luam masa cu totii in sala mare de consiliu (comandam toti din acelasi loc – incercam diferite localuri), unde ne uitam la un meci de tenis sau footy (pentru mai multe detalii, dati un search pe ce motor de cautare preferati).

La intoarcere, baietii ma asteapta veseli acasa. In unele zile ii „recuperez” din parcul aflat la 500m distanta de casa, unde mai stau putin si ma ascund in „labirint” sa ma gaseasca Edi sau il dau in leagan. E delicios sa il privesc cum incearca sa urce pe tobogan….invers, sau cum urca scarile in patru labe (supravegheat, nu va speriati). Sunt foarte bine dotate locurile de joaca pentru copii – nu prea au cum sa se plictiseasca. In apropierea celui pe care il „frecventeaza” baietii mei este un lac destinat intrecerilor de barcute (de jucarie), plin de ratuste care atunci cand te zaresc inoata spre tine, poate-poate le dai ceva de mancare. Nu am asistat la nicio competitie sportiva pana acum, dar nu e timpul pierdut – abia au trecut doua luni 😉

Fără categorie

Dupa 2 luni…

Published by:

Am „chiulit” pentru ca nu am avut internet o buna perioada de timp. Dar nu am stat degeaba: ieri Edi a mancat primele boabe coapte ale viei din curte; rosiile plantate au deja peste 12 cm, busuiocul, patrunjelul le ajung din urma; am fost la plaja, facem gratare cel putin de doua ori pe saptamana – in curtea casei; Edi alearga zilnic pe suprafete imense de iarba verde, curata, ingrijita, pe care are voie sa calce (stiti unde bat); am incercat mancare thailandeza; am baut vin bun impreuna cu prietenii.

Am inca foarte vie in minte amintirea primei seri/dimineti (pentru ca era 2a.m.) in Melbourne: cat de linistita eram pentru ca aveam cunoscuti care s-au oferit sa ne ajute – cat de mandra sunt si acum sa-i numesc prieteni. Nu stiam daca e potrivit sa o strang in brate pe L. dupa ce ne vazuseram doar de vreo doua ori in Bucuresti, desi o simteam foarte apropiata. Acum ei serbeaza un an de cand au venit; noi tocmai am facut doua luni si in inca doua vom primi la randul nostru prieteni in tara lui Oz.

Ne simtim bine; ma simt implinita, linistita, relaxata. Nu am crezut ca imi voi dori sa locuiesc la casa, dar acum nu mai concep sa fiu constransa intr-un apartament, fie el cat de mare. Imi place vremea schimbatoare din Melbourne, imi plac zonele de case si modul in care centrul, inalt, se proiecteaza contrastant pe ele.  Imi place diversitatea de aici: culinara, rasiala, lingvistica…Am cunoscut oameni extrem de amabili si bine-crescuti. Am cunoscut oameni extrem de diplomati si deschisi la minte.

Edi este foarte fericit, mediul ii prieste, eu sunt o femeie si o mama mandra si impacata. Nu ma streseaza politica, functionarul de la ghiseu, vanzatoarea plina de…lipsa de chef (scuze daca sunt rea aici, dar nu ma pot abtine); in schimb, am inceput sa ma ocup de lista cu locurile pe care vrem sa le vizitam. Si caut un weekend liber sa dam si noi gratarul de casa noua, pentru ca pana acum am tot avut alte ocazii de serbat.

Va imbratisez cu drag din tara lui Oz…

Laura.

Fără categorie

La Papagali

Published by:

Azi nu am facut 28 de ani; azi m-am simtit fara varsta, cumva…pe langa timp, in afara lui. A fost pur si simplu o zi in care m-am simtit extraordinar de bine, neobisnuit de relaxata, senina, implinita…alaturi de oameni care-mi sunt din ce in ce mai dragi! M-am bucurat de soare, de copii, papagali, gratar, superbul buchet de flori primit, pupici, cadouri, o bere buna. ……………………Inca ma simt in vacanta…:) Maine mergem la cules de zmeura. Va pup si incerc sa revin cu poze.

Fără categorie

Mos Nicolae de vara

Published by:

Noi am uitat de el, dar el se pare ca nu uita pe nimeni…niciodata. Chiar si atunci cand pleaca peste mari si tari, de nu le mai stie nimeni adresa. Unii primesc dulciuri, altii portocale sau mandarine (imi amintesc si acum mirosul lazilor de portocale din balcon in apropierea sarbatorilor), jucarii, carti, flori, parfumuri… Noi am primit un oras. Un oras nou. Un oras pe care incet, incet, invatam sa-l asimilam, sa-l cunoastem, sa-l simtim al nostru. Sau pe noi ai lui. Ne-am obisnuit cu strazile lui inverzite, cu suburbiile linistite si oamenii veseli; ni se pare firesc sa circulam pe stanga, ne-am familiarizat cu atat de des intalnitul „Hi! How are you today?”. Azi m-am simtit ca in primele zile de Bucuresti: euforia unui oras mare, multitudinea de posibilitati, anxietatea data de situatii necunoscute carora trebuie sa le faci fata si emotia promisiunii de a-l „cuceri” candva. Maine poate primim si o veste buna cu privire la chirie. Va povestesc atunci mai multe…  

Fără categorie

1 decembrie

Published by:

Simt romaneste – pentru ca acolo m-am nascut si format si nimic nu va schimba asta, indiferent cate cetatenii as colectiona. Scriu „acolo” pentru ca-mi pare natural sa vorbesc asa, dar cuvantul scris imi pare straniu…

Astazi am vazut steaguri romanesti si romani; chiar si costume populare. Am auzit accente dulci de Ardeal, pe care nu le mai auzisem de mult… Nu am simtit nevoia sa socializez; eram oricum cu prieteni in parc. Dar m-a miscat sa aud cantecul nostru popular…

…Mi-e greu sa explic sentimentul, cu teama de a nu fi gresit inteleasa… Am mai spus asta: nu mi-e dor de tara, de mediul pe care l-am lasat in urma. Mi-e nespus de dor de fratele meu, insa – ma invatasem cu prezenta lui. Mi-e greu sa stiu durerea parintilor de a nu-si vedea nepotul crescand langa ei, mi-e greu sa-mi stiu cumnatica departe…mi-e dor de prieteni. Imi lipsesc locurile de care se leaga amintiri. E dificila ruptura nu atat de mediu, cat mai ales de tine asa cum te stiai…

Exista in aceasta foaie alba pe care o ai in fata o emotie fara precedent, exista teama si entuziasm, nostalgii si sperante. Pe undeva, e ca atunci cand devii mama: ceva se schimba irevocabil. Si, asa cum timpul se scurge fie ca vrem, fie ca nu, si dorintele se pliaza odata cu el, planurile iau forma, caile se cern, cresti…

Simt romaneste oriunde m-as afla, azi poate mai ales. Si, pe langa chipurile dragi si amintiri mult pretuite, port vorba noastra mult iubita…dor.